4 ani

Inca un an, al patrulea de cand Luci nu mai este. Desi in fiecare an ma pregatesc moral sa trec peste aceasta zi din calendar, nu reusesc fara sa retraiesc momentul in care am fost anuntati, durerea in care ne-am cufundat. 26 februarie a schimbat totul, a fost ziua in care speranta ne-a parasit si a trebuit sa ne regasim puterea altfel. In cei apropiati, in cei care au cunoscut-o pe ea, in bucuriile ei si in amintirile pe care le-a lasat in urma.

Cu cat acel 26 februarie se departeaza, cu atat ai crede ca e mai usor sa redevina o alta zi din calendar. Nu este asa. Stagneaza, vrei sa o abordezi cu mai multa putere, poate anul asta nu plangi, poate anul asta te inconjuri cu atat de multe de facut incat trece mai repede. Dar de fiecare data, cedezi si retraiesti.

4 ani care m-au schimbat, care mi-au zguduit convingerile si motivatia de viitor. Sper eu, in bine. Macar cu atat sa raman, daca ea nu mai este.

Si numar 3

Este 26 februarie. Inca nu este ora la care se implinesc 3 ani de cand am primit telefonul care anunta vestea pe care m-am rugat atat sa nu o aud. Incerc de fiecare data, ca o lasa, sa fiu ocupata atunci, sa treaca fara sa simt ca sunt secatuita, ca retraiesc momentul din care nimic nu a mai fost la fel. Singurul mod in care am reusit sa ma mentin pe linia de plutire a fost sa ma mentin ocupata.

Si anii au trecut, si numar 3. Si gandurile mele sunt la fel de dese ca in primul an. Si numarul tau a ramas la fel in telefon. Si nu accept ca unele lucruri sa se schimbe. Si ma intreb cum ar fi fost astia 3 ani alaturi de tine. Ce decizii as fi luat diferit? Unde as fi fost acum?

Si nu am cum sa nu compar fiecare zi cu o schema logica, in care am ales o varianta si nu ma pot razgandi. Cum ar fi fost daca acum 3 ani, pe 26 februarie, as fi fost eu cea care spunea la revedere lumii? Cum ar fi evoluat viata tuturor?

Stiu doar ca in fiecare zi, ma gandesc ca eu am privilegiul de a sta aici, in lumea asta (imperfecta, ce-i drept). Dar tu nu il ai. Si asta ma face in fiecare zi sa realizez cat de mult am. Si de aceea tin sa multumesc pentru ceva in fiecare zi, indiferent cate s-au intamplat, bune sau rele. Doar pentru ca sunt aici, la 27 de ani, varsta a deciziilor serioase pe care tu nu ai apucat sa le iei pentru tine.

Si totusi, cu fiecare multumire din zi apare si un gand trist ca nu va mai fi niciodata la fel. Urma unei tragedii personale.

Te port mereu in suflet.

Ar fi fost 29

Daca ai mai fi fost printre noi.

Cuvintele sunt de prisos.

 

Putere

In ultimul an si cu precadere in ultimele luni mi s-a spus ca sunt o fata puternica. Asa sa fie? Chiar si cand stau in toiul noptii pe balcon, fara sa mai fii langa mine, si incep sa imi curga lacrimile pe obraji…?

Si ascult melodia aceea atat de cunoscuta. Stiu ca versurile au fost compuse cu un alt scop, insa ni se potrivesc si evoca amintiri, cand stateam pana dimineata de vorba, doar noi doua, spunandu-ne secretele. Stiu cat de mult iti placea melodia asta.

You know how the time flies
Only yesterday was the time of our lives
We were born and raised in a summer haze
Bound by the surprise of our glory days…

Recunosc, a fi puternic, in viziunea mea, inseamna si sa retraiesti momente pe care altii incearca sa le blocheze din cauza durerii. Dar sunt momente pe care NU VREAU sa le adancesc intr-un colt uitat, ci vreau sa le tin vii. Copilaria noastra. Familia noastra. Viata de zi cu zi. Am avut amandoua parte de parinti extraordinari al caror scop am fost noi. Pentru mine, au fost momentele perfecte. Cand ne faceam bagajele pentru vacanta cu o saptamana inaintea terminarii scolii. Cand aranjam bradul si tata scotea din cutii globurile noastre preferate, apoi ne lasa sa ne “certam” pe culorile in care il vom impodobi. Cand mama framanta cozonacii in bucatarie. Cand cantam “la multi ani”. Cand i-am convins sa adoptam o pisica.

Acum ei ma tin puternica. Ei imi insufla motivatia de care am nevoie cand sunt ratacita. Copilaria a trecut, sunt zile grele, unele fara zambete, altele mai bune, in amintirea celor trecute si in sperante noi. Dar imi place sa cred ca suntem o familie unita si puterea izvoraste de aici.

Fara ei as fi fost pierduta.

Maine plec intr-o cautare a timpului pierdut. Merg sa vad mormantul fratelui bunicii noastre, ranit pe front in cel de-al doilea razboi mondial, rapus de suferinta in spitalul din Lipova si inmormantat in Cimitirul Eroilor. Ea nu a ajuns niciodata acolo. Anul trecut mi-am promis ca o voi duce. Pentru ca stiu cat de mult inseamna pentru ea, la 87 de ani, sa ajunga acolo. Dupa mai bine de jumatate de veac. O inteleg.

Mi-as fi dorit sa mergem toti, sa fii si tu, sa vina si tata. Dar el are o misiune mult mai grea acum, sanatatea lui precara, o misiune pentru care lupta si din care am avut toti de invatat. El are un drum mai lung la care nu a renuntat. Asta inseamna sa fii puternic. Cum e el. Chiar si in momentele in care simti ca nu mai crezi, sa nu renunti.

Si cand nu mai credem, ne gandim la tine. Si cu tine in gand, stim ca trebuie sa mergem inainte.

Inca un 28 iunie

Am venit de la cimitir. Florile de pe mormant erau mai frumoase ca oricand, bradutul era verde crud, cateii prietenosi. Dar eu nu am simtit asta.

Nu am mai scris de mult timp. Nu pentru ca nu ma gandesc la tine, ci pentru ca ajung in niste locuri din suflet care nu cred ca se vor vindeca. Sunt impacata cu ideea ca nu mai esti langa noi, dar incercarea mea de a ma autovindeca nu pare a avea succes.

1. Ambulantele

De fiecare data cand aud o ambulanta imi vin in minte imaginile din acea duminica inzapezita, cand ambulanta pleca exact atunci cand eu ajungeam acasa. Imi aduc aminte de zapada pana la genunchi, de kilometrii alergati prin ea ca sa ducem probele recoltate catre laboratoare, de blocaje si de neputinta. Cand aud o ambulanta, indiferent unde as fi, ma trece un fior. Ma gandesc ca acolo e cineva care s-ar putea sa nu mai apuce ziua de maine si ca undeva in urma ei, sunt oameni carora vietile li se vor schimba intr-o clipa.

2. Cimitirul

Poate suna ciudat ce spun, dar cimitirul e un loc impaciuitor pentru mine. Prefer sa vin dupa-amiaza, cand toti oamenii care pregatesc alte morminte sunt demult plecati. Dimineata e un zumzet care imi reaminteste de ritmul in care oamenii se sting, randuri intregi de morminte apar de la o luna la alta. Dupa-amiaza e liniste. Apusul e frumos. Ajungi acolo nelinistit si pleci mai impacat cu ideea ca toti ajungem in acelasi loc.

Tristetea e nespusa cand iti imaginezi dramele prin care au trecut altii. Sperai ca doar drama familiei tale sa fie ascunsa in spatele acelui mormant si a acelei cruci din care iti dai seama ca fata aia avea doar 26 de ani. Sa nu mai fi trecut nimeni prin asa ceva. Dar nu e deloc asa. Dramele sunt la tot pasul. Cand dai peste o cruce pentru un copil este cel mai rau. Astazi am remarcat o cruce alba, a lui David. Erau agatate de ea un ursulet alb si un iepuras de plus. Inramata era o fotogafie cu David, realizata pentru mama lui, de 8 martie. Au trecut 3 ani de cand parintii lui l-au pierdut, s-a stins in 2010.
La fel de rau este cand vezi oameni nascuti prin anii ’60 – ’70, plecati dintre noi recent. Te intrebi cum au ajuns in locul ala. Care e povestea lor? Pe cine au lasat in urma?

3. Unele zile

Pentru majoritatea oamenilor, cele mai frumoase zile din an sunt Craciunul, Pastele, Anul Nou, zilele de nastere. Pentru mine cele mai linistite sunt zilele care nu au o semnificatie aparte. De restul mi-e teama. Ma uit in calendar si ma incearca realmente un sentiment de teama. Stiu ca trebuie sa imi umplu ziua cu ceva, orice, dar sa nu am momente in care sa imi amintesc cum era inainte de 2012. Anul trecut, pe 28 iunie, nu m-am putut ridica din pat. Am plans pana la epuizare.

Incerc din rasputeri sa construiesc viitorul, sa ma mentin ocupata, sa ma implic in atat de multe, incat sa adorm de epuizare. Stiu ca daca nu fac asta, mintea mea se intoarce in trecut, unde incearca sa inteleaga ce s-a intamplat atunci, intre 11 si 26 februarie. Si deja stiu ca unele raspunsuri nu se vor afla in viata asta.

4. Fotografiile

Unele din putinele lucruri cu tine care nu ma intristeaza. Le iubesc. Ma uit des la ele si imi vin in minte toate amintirile noastre, copilaria si apropierea noastra, iubirea sincera dintre doua surori. Daca plang, plang de fericire pentru ca am avut acele momente pe care nu toti ajung sa le traiasca, dar pe care eu le-am trait cu tine.

5. Donarea de sange

De fiecare data cand vad un anunt pentru o campanie de donare de sange, imi amintesc de toti oamenii cunoscuti si necunoscuti care au donat pentru tine si cu al caror sange tu ai luptat 2 saptamani. Daca nu erau ei, socul mortii tale ar fi venit mult mai devreme. Cand aprind lumanari, iau o pereche, una pentru tine, la morti, una pentru toti cei care te-au si ne-au ajutat, la vii.
Frustrarea mea este faptul ca eu nu pot dona sange cand stiu ce inseamna sa fii cu adevarat disperat pentru a gasi donatori. Sper ca intr-o zi, curand, aceasta situatie se va schimba.

6. Lucrurile marunte

Declanseaza cele mai puternice furtuni. Cu ele mai am mult sa ma lupt. Simt cum se starneste un viscol de durere de fiecare data cand dau peste un sms de la tine sau cand gasesc numarul tau in agenda, cand dau peste balerinii tai roz sau peste sandalele purtate la nunta Andrei. Lucrurile marunte dor pentru ca dupa 24 de ani ai mei stati zi de zi cu tine, lucrurile marunte intra in reflex. Si el ramane, dar tu nu mai esti. Nu vreau sa numar de cate ori am avut tendinta sa te sun. Mi-e teama sa recunosc cat de greu imi este sa intru intr-un magazin singura si sa stau mai mult de 2 minute, doar pentru ca eram obisnuita sa merg cu tine.

Am donat o mare parte din lucrurile tale. Stiu ca asa ai fi facut si tu cu ale mele si consider ca e un gest normal. Eu nu am nevoie de lucruri cat pentru doi cand altii nu au pentru unul. Dar recunosc, am pastrat lucrurile care insemnau ceva mai mult pentru tine. A fost greu ca mama si tata sa accepte ca am nevoie de o schimbare acasa, dar in final au inteles. Nu mai puteam sta intr-o camera in care intram si automat recunosteam partea mea si partea ta, dar partea ta era neatinsa de mai bine de un an. Acum te regasesc in diverse alte moduri care imi provoaca sentimente mai putin dureroase.

7. Oamenii dragi

Daca nu ar fi fost ei, eu nici nu as mai fi incercat sa ma regasesc. Am incercat sa ma tin tare pentru ei pentru ca si ei m-au ridicat de atatea ori cand am avut nevoie. Familia, prietenii apropiati, colegii de serviciu, toti inteleg. Imi place cand realizez ca imi aduc aminte de tine cu placere in discutii cand vorbesc cu fetele si le spun de exemplu ca “sor’mea era innebunita dupa glossuri”. Imi dau seama ca perceptia mea despre tine a ramas asa cum trebuia si cum vroiam sa ramana. Un suflet de copil ascuns intr-un trup de copil aiurit, care stia atat de multe despre viata si cumva reusea inca sa isi pastreze naivitatea.

Astazi ar fi fost o zi cu totul altfel, dar nu imi permit sa ma gandesc la asta. Ma autodisciplinez si ma gandesc doar la cum a fost in zilele bune si la ce am de facut in viitor. Pentru ca nimic din ceea ce fac, nu fac fara sa te am in gand.

Voi ramane sora ta pentru totdeauna.
Raluca

The sun will set for you

Plec cu inima indoita ca nu avem cum sa ne luam la revedere. Si ascult asta si mi-aduc de noi in scoala generala, cand stiam toate versurile de la tot ce insemna Linkin Park.

Imi este foarte dor de tine. Si te vad in fiecare apus de soare…

Cu drag si cu durere

Draga Lucia,

Tu stii ca noi ne rugam in fiecare zi sa iti fie bine acolo unde esti. Aici este mai greu, iar in ziua asta totul se transforma in durere.

Acum un an iti spuneam “La multi ani”. Astazi iti spunem o rugaciune.
Vegheaza asupra tuturor care te-au ajutat, Lucia.

Astazi

 

Astazi stau singura. In camera. In pat. Plang de 4 ore. Am incercat sa rezist, dar nu am mai putut. De 4 luni simt ca trebuie sa plang, sa tip, sa te caut. De 4 luni ma feresc de toti, de mama, de tata, de prieteni, pentru ca stiu ca daca plang, ii intristez si pe ei. Dar astazi…astazi nu mai pot sa ma abtin.

Astazi te-ai fi trezit si ne-am fi luat in brate si ti-as fi spus “La multi ani”. Tu mi-ai fi zis “merci, Veve”. Ce ne-am fi zis mai departe nu trebuie sa stie nimeni. Doar noi.

Astazi tata si mama ar fi iesit din casa tiptil dis de dimineata, ca sa nu ne trezeasca si s-ar fi intors cu un buchet mare de flori. Astazi ar fi cumparat un tort cum iti place tie, din care am luat mereu in ultimii ani, cu glazura de caramel.

Astazi am fi mancat impreuna, oricat de tarziu ne-am fi strans toti acasa. Apoi ai fi desfacut sampania si ai fi tipat in momentul in care ar fi sarit dopul, pentru ca te sperii atat de usor. Apoi ai fi suflat in lumanarile care nu se sting si te-ai fi ambitionat, in timp ce ne-am fi amuzat toti in jurul tau. Iar eu te-as fi filmat, desi tu ai fi insistat sa filmez pisicii…

Astazi ti-ar fi sunat telefoanele in continuu si ai fi vorbit atat de frumos cu fiecare prieten.

Astazi am fi iesit impreuna sa iti iei ceva de ziua ta, probabil o esarfa sau niste ochelari de soare, iar eu te-as fi batut la cap sa nu iti iei, pentru ca ai prea multe. In final, ai fi luat cu totul altceva, dar te-ai fi intors sa iti iei si ce ai fi vazut prima data.

Astazi ti-as fi dat un cadou pe care m-as fi chinuit sa il ascund cateva zile…stii ca nu pot sa le tin ascunse si prefer sa le dau mai repede si sa mai iau ceva in ultimul moment. Astazi mi-ai fi zis ca nu te-ai supara daca ti-as lua ceva de ziua ta si din vreo excursie in care ar urma sa merg…

Astazi ar fi inceput vara pentru noi. Pentru ca tu esti imaginea verii mele…

Astazi sunt singura. Fara tine, fara noi, fara vara, fara fotografii, filmari, tort, sampanie, telefoane, plimbari si stare de bine. Doar cu amintirile si cu o mare neliniste ca nu mai esti…

Scrisoare catre Lucia

Draga noastra Lucia,

Vom incepe aceste triste randuri spunand ca, inca nu ne-am obisnuit cu ideea ca existenta ta pe Pamant s-a incheiat atat de brusc. Au trecut 83 de zile de la decesul tau, dar noi inca mai credem ca absenta ta se datoreza plecarii intr-o tabara sau intr-o excursie. Din pacate realizam ca ai plecat intr-o excursie fara intoarcere in timpul actual. Realizand acest lucru scriem aceste randuri cu lacrimile siroind pe obraz.

Luci a noastra, in primul rand te rugam sa ne ierti daca in scurta ta existenta pamanteana (9739 zile), te-am dezamagit cu ceva. Eu, tatal tau, eu, mama ta, care te-au iubit neconditionat, ne  reprosam faptul ca luandu-ne cu munca pe care o facem si pe care doream sa ti-o incredintam, poate nu intotdeauna am reusit sa comunicam foarte mult. Acum ne-am da tot ce ne-a mai ramas de trait pentru a mai vorbi o zi cu tine! Din pacate nu este posibil! Uitandu-ne peste fotografii si filmari am constatat ca filmarile cu tine sunt extrem de putine, iar vocea ta se aude in cateva filmari realizate de tine.

Ai fost un om normal, cu virtutiile si greselile tale. Familia ta, si, in primul rand parintii tai au iertat demult greselile tale (doar de aceea suntem parinti, nu ?).
Ai avut un suflet minunat, dedicand o mare parte din viata ta iubirii animalelor. Stii, Luci, se spune ca numai oamenii cu suflet extraordinar de  bun si de curat pot iubi atat de mult animalutele asa cum le-ai iubit tu. Toate actiunile tale, mai ales dupa ce ai devenit voluntara la Asociatia Robi au demonstrat acest lucru. Eu stiu? Ma intreb daca menirea ta pe Pamant nu a fost aceea de a lupta pentru drepturile animalelor si, de a aduce cat mai multe persoane pe calea religiei.

Nu pot uita faptul ca, aproape in fiecare zi de marti mergeai la Manastirea Radu Voda pentru a te ruga.
Referitor la cauza pamanteana a plecarii tale din aceasta lume (pe care ai detestat-o!), noi suspectam borrelioza care ti-a distrus sistemul imunitar, peste care s-a suprapus un nenorocit de stafilococ auriu secretor de PVL (Panton Valentine Leukocidin). Nu putem uita cuvintele pe care le-ai rostit inainte de intrarea la ATI la Spitalul Universitar: „Oare ce strategie au doctorii astia cu mine?”.

Asa cum nu putem uita ca, desi intubata, atunci cand intram pentru cateva minute la tine, cand te rugam sa lupti pentru viata ta ne raspundeai, miscand ochii sau capul ca lupti. Toate acestea pana miercuri, 22 februarie 2012, ora 11.00, cand la rugamintea tatalui tau de a lupta i-ai comunicat intr-un fel anume (pe care l-am inteles dupa decesul tau), ca nu mai poti si ca planurile bunului Dumnezeu erau altele.

Lasa in urma toate necazurile provocate in aceasta lume! Noi ne vom lupta pentru aflarea adevarului.
Luci draga, moartea ta a provocat o mare durere familiei, prietenilor si multor oameni care te-au cunoscut si ai fi surprinsa, multor necunoscuti. Daca bunul Dumnezeu avea alte planuri cu tine, nu avem ce face, ne supunem vointei Sale.

Dumnezeu a hotarat sa te alaturi scumpei tale invatatoare, Ciornei Rachila, decedata si dansa prematur, poate va face o clasa de ingeri!!!!

Fata draga, lacrimile ne-au secat, dorul ne-a uscat sufletul. Pe 28 iunie ai fi implnit 27 de ani, dar, din pacate se vor implini 4 luni de la îngroparea ta. Sau 4 luni si 2 zile de cand esti acolo sus in cer. In aceasta perioada inca incercam sa mai invatam un lucru. Acela de a trai fara tine!

Noi nu mai traim, doar existam! Am invatat o vorba mare: „Cand iti moare un parinte, ramai orfan; cand iti moare tovarasul de viata (sot sau sotie), ramai vaduv; cand iti moare un copil, ramai DISTRUS!”.  Pentru ca noi mai existam, asa distrusi cum suntem, vom lupta pentru ideile tale si promitem ca ne vom ruga pentru toate persoanele care te-au ajutat cand, in existenta ta pamanteana, ai avut nevoie de ajutor.

Desi viata noastra nu mai este viata, traim cu speranta ca tie iti este bine acolo unde esti si ca, atunci cand Dumnezeu va hotari ne vom reintalni. Pana atunci te asteptam sa vii in visele noastre, sa simtim prezenta ta la fiecare Sfanta Liturghie, sa ne invalui cu caldura ta de copil al nostru. Iarta-ne Lucia, daca din egoismul nostru, izvorat din dragostea de parinte, ti-am ingreunat sufletul cu zbuciumul si plansul nostru. De aceea azi ne deschidem bratele si iti dam drumul…. Zbor lin copila noastra alaturi de Ingerii Cerului, iar dragostea noastră de pe Pamant (atat cat vom exista aici) iti va lumina drumul mereu.

Ramas bun… sau pe curand…
Mama si tata

Citate

Imi plac citatele. Din pacate nu reusesc sa le retin. Cand am facut unul dintre cele mai grele lucruri din viata mea, si anume acest site, am stat cateva ore sa caut prin sute de citate care sa ne dea de gandit asupra trecerii in nefiinta.

Am ales pentru prima pagina un citat din Nicolae Iorga. Pentru ca insumeaza prin ce am trecut si sper ca il va face pe cel care il citeste sa reflecteze. Pana la tragedia surorii mele nu am realizat puterea acestui citat. Esti tanar, in jurul tau nu se intampla nimic rau, nu ai parte de vesti proaste, ci doar de “tragedii” asa cum tu singur ti le definesti, probabil in sens mai putin dramatic decat ar trebui.

“Gandul mortii sa-ti slujeasca in orice clipa pentru a intelege pretul vietii.” – Nicolae Iorga

M-a invatat multe moartea Luciei. Dar nu vroiam sa invat asa.

 

Lucia - 10 ianuarie 2012

 

 

“Ce-i viata, daca nu umbra unui vis care fuge?” – Umberto Eco

“Viata e un grabnic drum spre nefiinta.” – Dante Alighieri

“Traieste ca si cum ai muri maine. Invata ca si cum ai trai vesnic.” – Mahatma Gandhi

“Omul care merge ignorand sufletul este asemeni unui orb care rataceste prin intuneric purtand o torta stinsa.” – Victor Hugo

“Sufletul ajuta trupul si uneori chiar il ridica de la pamant. E singura pasare care-si poarta colivia.” – Victor Hugo

“Despre viata nu se poate scrie decat cu un toc inmuiat in lacrimi.” – Emil Cioran

“Fiecare corp este singur, sufletul – niciodata.” – Herman Hesse

“Nu exista muritor care sa fie sigur ca va mai trai a doua zi.” – Euripide (Rhesus)

“Putini sunt oamenii care stiu sa se supuna stelei lor.” – William Shakespeare

“Tot ceea ce pierdem, pierdem pentru totdeauna.” – Octavian Paler

“Cand iti scrii cea mai frumoasa pagina in cartea vietii tale, soarta cu vesnica ei ironie varsa cerneala peste foile care urmeaza.” – Veronica Micle

“Nu este sigur in ce loc te asteapta moartea: de aceea asteapt-o tu pe ea in orice loc.” – Seneca

“Boala este modul in care moartea iubeste viata, iar individul teatrul acestei slabiciuni.” – Emil Cioran

“Drama fizica nu ne atinge decat atunci cand ni se arata sensul ei spiritual.” – Antoine de Saint-Exupery

“Orice lucru bun e scurt. Dragostea e scurta, viata infloritoare e scurta, tineretea e scurta, primavara e scurta. Orice lucru bun are aripi, zboara.” – Avetik Isahakyan

“A reflecta asupra vietii – asupra vietii in fata mortii – nu inseamna fara indoiala decat a ne aprofunda interogatia.” – Andre Malraux

“Viata nu este ce ai trait, ci ce iti amintesti ca ai trait si cum ti-o amintesti pentru a o povesti.” – Gabriel Jose Garcia Marquez

“In plina tinerete, cu umbra lor in urma,
In noaptea-ntunecata visurile se curma.” – Antoine de Saint-Exupery