Te intrebi ce simt?

Lucia - 4 decembrie 2011

 

Ajungi intr-un moment in care dorul devine insuportabil de dureros. Cine spune ca timpul vindeca totul nu a trecut prin ce am trecut noi.

Iluzia ca o voi mai vedea vreodata langa mine in camera nu ma lasa sa depasesc starea de dor cumplit si de speranta desarta.

Sunt cumplite – momentul in care iti suna telefonul si primul impuls este sa gandesti “ma suna Luci”, momentul in care auzi liftul si astepti cateva secunde sperand ca ea va deschide usa, momentul in care iti spui ca o astepti si pe ea, sa iti tina companie cand mananci.

Amalgamul de stari prin care treci cand te gandesti ce vei raspunde cand cineva te va intreba daca esti singura la parinti sau cand cineva povesteste amintiri din tinerete si tu pana nu demult, le construiai alaturi de ea.

Trista ironie si frustrarea latenta cand spuneam amandoua “lasa, fa-mi poza singura, avem tot timpul sa ne facem poze impreuna”.

Furia ca amandoua ne-am dorit camere separate, iar acum eu am o camera plina cu lucruri si simt ca nu am nevoie de nimic de acolo.

Tristetea ca la nunta mea nu va purta rochia de domnisoara de onoare roz pudra pe care si-o dorea.

Dorinta neindeplinita de a merge intr-un Eurotrip impreuna.

Si faptul ca nimeni nu imi va spune “veve” asa cum stia ea sa imi spuna.

Lumea e saraca fara ea. Iar sufletul meu este distrus.