De ce acest site?

De ce am făcut acest site ?

În primul rând în memoria fiicei mele, Simionoiu Lucia – Andreea, decedată la data de 26 februarie 2012, ora 07.10, în secţia de Terapie intensivă a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti;

Pentru a mulţumi tuturor celor care au fost alături de mine, cu gândul, cu vorba şi, MAI ALES CU FAPTA (veţi vedea de ce spun acest lucru);

Pentru a încerca să aducem la cunoştinţa oamenilor ce prevede legislaţia în vigoare, şi, MAI ALES SĂ ÎNCERCĂM SĂ MODIFICĂM ABERANTA LEGISLAŢIE DE CARE SE PREVALEAZĂ TOATE COMISIILE (nu ai acces la fişa medicală, CONCLUZIA MORTUL ESTE VINOVAT!)

Să aducem la cunoştinţă informaţii despre boala Lyme, boală existentă în România, dar despre care se cunoaşte foarte puţin, şi, mai ales nu este recunoscută de Casa de Asigurări de Sănătate;

Să dăm informaţii despre stafilococul auriu, cauza de deces a fiicei mele, conform actelor medicale;

Să încercăm să oferim un sprijin spiritual pentru toţi cei care trec, precum familia noastră, prin greaua traumă legată de pierderea unui membru al familiei (cu atât mai mult atunci când părintele este obligat să îşi îngroape copilul);

Să facem public comportamentul personalului medical din secţia ATI din SUUB, personal dezumanizat şi abrutizat (poate şi datorită legăturii directe cu moartea);

Pentru a demonstra lipsa de suflet a personalului din această secţie (cei cu care am intrat în contact);

Pentru a demonstra vanitatea acestui personal (conform DEX: Vanitate=Ambiție neîntemeiată; dorință de a face impresie; orgoliu, trufie, îngâmfare, înfumurare). Am făcut precizarea pentru a nu fi  dat în judecată de Dna Elena Copaciu, şefa secţiei ATI, sau de Dna Letiţia Coriu, medic de salon pentru perioada 13-02.2012 – 19.02.2012, aghiotantul de serviciu al şefei ATI, şi, medic laş, care în momentul în care s-au făcut presiuni externe “a trebuit să predea salonul”. Dacă nu vă convine caracterizarea vă rog să mă contactaţi, doamnă doctor Letiţia Coriu;

Pentru a aduce la cunoştinţa celor care vor citi aceste rânduri expresii folosite de personalul de la această secţie, de exemplu: „ Ce faci colega?” Răspuns: „ Mă duc la grajduri!” (adica mergea catre ATI). Răspunsul corect: Fiind un bou este firesc să se ducă acolo! Nu l-am putut da pentru că fiica mea încă era în viaţă!!! Iată un prim motiv să-i consider abrutizaţi. (dialog dintre doi medici de la ATI din data de 21.02.2012);

Pentru a întreba dacă vi se pare normal ca în momentul în care fiica mea avea nevoie de trombocite A2, RH negativ, trombocite care „nu mai erau” la Centrul de Hematologie Bucureşti, a trebuit să trimit pe cheltuială proprie maşină la Piteşti, de unde în seara de 14.02.2012, s-a adus sângele necesar. A doua zi, ţinând cont de necesarul de sânge, în urma legăturii luate cu Spitalul Militar Bucureşti, care a confirmat faptul că au pe stoc sângele de care aveam nevoie, am depus cererea nr 5932 din 15.02.2012, (cerere la care am primit un răspuns oficial MINCINOS la data de 11.05.2012). La depunera cererii a fost un circ întreg! Secretara Dlui Director Cârstoiu (Dna Luminiţa) mi-a recomandat să depun cererea la Registratură, şi m-a asigurat că voi primi răspunsul în termenul legal!!! După ce am depus cererea la Registratură şi am insistat să iau exemplarul cu numărul de înregistrare pentru a obţine acordul Dlui Director Cârstoiu, am avut marea surpriză ca acesta să aibă o reacţie de genul : „Domnule, noi avem nişte protocoale! Nu putem lua sânge de la Spitalul Militar Cental.”  La răspunsul meu că viaţa copilului meu nu ţine cont de protocoalele Dvs., mă duc şi cumpăr sângele necesar” mi s-a răspuns că nu se poate pentru că nu poate fi introdus în contabilitate! Până la urmă, cu mari eforturi s-a făcut rost de sângele necesar pentru încă o zi de la Slobozia.

În acceaşi zi, şi în ziua următoare am avut o campanie de donare de sânge pentru fiica mea, donare ale cărei rezultate nu le cunosc nici acum, dar pot demonstra că în ziua de 15.02.2012 a fost blocată activitatea Centrului de Hematologie. Cum a fost reflectată campania respectivă în mass media ? Politizată! Deoarece pregătirea trombocitelor necesita timp a trebuit să rezolv aducerea de la Slobozia a sângelui necesar pentru tot spitalul, sânge pe care l-a adus cumnatul meu.  Nu pot uita că în datele respective drumurile erau blocate, se circula foarte greu, iar colaborarea cu Dna Corina Posea, şef de la Unitatea de Transfuzii, şi cu tot personalul subordonat dânsei, a fost extraordinară, în condiţiile în care a fost disponibilă şi receptivă la orice oră din zi sau din noapte. LE MULŢUMESC DIN TOT SUFLETUL şi sunt primele persoane pentru care mă rog de fiecare dată când aprind o lumânare la biserică.

Pentru a întreba dacă vi se pare normal ca, în condiţiile în care fiica mea a decedat duminică, 26.02.2012, ora 07.10, am fost anunţat de deces la ora 08.13, am fost anunţat să mă prezint luni, 27.02.2012, la orele 09.00, fişa medicală să fie încheiată după mari discuţii la data de 27.02.2012, orele 10.45? Doamna Nedelcu Ortensia, asistenta şefă, mai avea un pic şi mă bătea pentru faptul că doream să iau mai repede trupul fiicei mele! Altă persoană lipsită de decenţă (dar obişnuită cu moartea).

Pentru a vă aduce la cunoştinţă „sufletul” pe care îl are şefa de clinică ATI, Dna Prof. Univ. Elena Copaciu, pe care o acuz de lipsă de suflet şi o consider o dezumanizată, în condiţiile în care cu lacrimi în ochi am rugat-o să îmi trimită ultima fotografie făcută cu fiica mea în viaţă, fotografie făcută de ea cu telefonul mobil în data de 13.02.2012. I-am dat cartea mea de vizită, unde era inclusiv adresa mea de email. Văzând că nu se ţine de cuvânt am trimis-o pe sora mea, fostă colaboratoare a acestui „suflet pierdut” , pentru a lua această fotografie. Să vezi răspuns! Nu o poate descărca! (avand un telefon de ultima generatie). Nu este aşa că vi se pare un suflet creştin? Asta în condiţiile în care am semnat că nu doresc autopsia şi că nu voi acţiona în instanţă SUUB! (dar despre această preacucernică figură Elena Copaciu, voi mai posta destule informatii găsite pe Internet).

Pentru a vă aduce la cunoştinţă că în cazul unui deces la SUUB taxa de îmbălsămare este de 350 lei, pentru care nu se emite nici o chitanţă (GARDA FINANCIARĂ!!! AUDE CINEVA????).

Pentru a afla un răspuns la întrebarea pusă de doctorul aflat la Morgă (pardon, Anatomie Patologică), pe uşa căruia scria Dr. Pelmuş. „Domnule, de ce a murit copilul ăsta?”., întrebare pusă având fişa fiicei mele în faţă. Îmi cer scuze că l-am întrebat dacă este tâmpit sau nu ştie să citească, dar mi s-a părut culmea umilinţei să mă întrebe în acele momente aşa ceva. Dar acest lucru se încadrează în cele ce voi spune în pasajul următor.

Din experienţa cruntă avută în acest spital am ajuns la concluzia că, din nefericire, am avut ocazia să mă întâlnesc cu abrutizaţi sau cu persoane care consideră că toată ştiinţa medicală s-a revărsat asupra Spitalului de Urgenţă UNIVERSITAR Bucureşti. TOŢI SUNT CEI MAI DEŞTEPŢI DIN LUME ŞI UN VAL DE PREMII NOBEL PENTRU MEDICINĂ NE PAŞTE! Nici nu incape in discutie sa accepte opinia medicala a unor profesionisti, au luat legatura doar cu medici acceptati de ei, desi noi aveam informatiile de contact si sprijinul unor medici infectionisti recunoscuti, cu care am pastrat legatura si erau dispusi sa ajute in cazul Luciei. Nu au putut fara a fi solicitati oficial de spital, lucru care evident nu s-a intamplat!

Nu pot spune acelaşi lucru despre două persoane: Dr. Corina Posea, despre care am vorbit anterior, şi Dr. Rezident Rătescu Raluca de la ATI, singura cu care se putea discuta.

Pentru a aduce la cunoştinţa cititorilor acestui site cinismul acestor persoane care gândesc NUMAI cu mânecuţe negre de contabil, şi nu cu sufletul sau creierul (dacă demonstrează că au una dinte cele două).

Dr. Buşegeanu Cristian, (Asistent Universitar!!!), pe salonul căruia a fost internată fiica mea în seara de 12/13 februarie 2012, după prezentarea la UPU din 12.02.2012 (a se vedea filmul evenimentelor), pe care la data de 13 februarie 2012 la orele 09.30 a trebuit să îl scot din “consfătuire”, împreună cu şeful de secţie, Dr. Negreanu (sper că nu am greşit numele), mi-a demonstrat că habar nu avea de fişa medicala, hotărând ecografie Doppler, deşi cu o zi înainte, în jurul orei 15.30 i se făcuse aceeaşi analiză. Constatând că habar nu are de diagnostic, (tensiunea arterială era foarte scăzută indicând intrarea în şoc septic), a spus familiei că diagnosticul este HIV; întrebat pe ce se bazează răspunsul a fost ferm: “pe fler!”.
Ulterior au fost efectuate inclusiv analize pentru acest diagnostic. Răspuns NEGATIV. Oare “flerul” este suficient pentru a fi cadru medical??

Pentru a constata Dvs. cititorule, pregătirea doctorilor de la SUUB, UPU. Ataşăm reţetele eliberate în zilele de 11.02.2012 şi 12.02.2012. Aceste reţete mi-au fost cerute de medicii de la ATI, dar am dat raspunsul ferm ca “nu le mai aveam”. In opinia lor, URMELE TREBUIE ŞTERSE!! Veţi regăsi pe site retetele scanate.

Pentru a încerca să schimbăm legislaţia cu privire la accesul la informaţie privind FIŞA MEDICALĂ A PACIENTULUI, pentru a nu mai primi răspunsuri cretine precum cel de la Societatea Civilă de Avocaţi Pricop & Banu, care transmite că trebuie “acordul persoanei în cauză”, în condiţiile în care comunică “Dlui Simionoiu Nicolae cu privire la pacienta Simionescu Lucia Andreea”. (documentul va fi găsit pe site). Cum sa am acordul persoanei in cauza cand este in coma, intubata, fara posibilitatea de a scrie sau a vorbi? Cum sa am acordul unei persoane decedate??

Pentru a obliga pe aceşti dezumanizaţi să înveţe ce este comunicarea (în condiţiile în care la ATI sunt 2 psihologi – Tamazlicaru Camelia şi Elena Sandu – o fi vreo legătură cu anumite persoane din SUUB? – pilele functioneaza). În ziua de 22.02.2012 eram invitat să dau relaţii despre comportamentul fiicei mele în condiţiile în care ea intra în comă. La indicaţia mea că le sfătuiesc să înveţe personalul de pe secţie ce înseamnă comunicarea s-au uitat strâmb la mine. Oare de ce suportăm salariul acestor persoane de la bugetul de stat?  Le recomand ca material de studiu lucrarea de disertatie a fiicei mele, Simionoiu Lucia- Andreea, adică decedata, “Comunicarea în periadă de criză”), care va fi postată pe site. Studiul practic a fost realizat chiar pe sistemul medical – ironic, nu?

Pentru a constata faptul că, în condiţiile în care familia a făcut tot ceea ce era omeneşte posibil pentru a determina cauza îmbolnăvirii (a se vedea filmuleţele şi fotografiile ataşate şi preluate de multe site-uri), Dna Dr. Copaciu Elena bâjbâia căutând să elimine pas cu pas efectele. Pe data de 14.02.2012 am arătat medicului Stan, iar pe 15.02.2012 Drei Copaciu Elena analizele făcute pe cont propriu din care rezulta că punctul de pornire era borrelioza, răspunsul vanitoasei Doamne Copaciu a fost : “Nişte şarlatani!!!”.

La solicitarea mea prin care i-am cerut să se facă aceeaşi analiză la Institutul Fundeni, la dl. Gogoaşe, a intervenit “aghiotantul” Letiţia Coriu, explicându-mi că soţul Domniei Sale este Director de îngrijiri medicale la Fundeni şi că Gogoaşe nu este doctor, ci un biet biolog. La răspunsul meu că poate fi şi îngrijitor de imobil, dar important este să îmi salveze copilul, Dra Copaciu Elena mi-a comunicat că responsabilitatea medicala este a Domniei Sale. La răspunsul meu că Dânsa are responsabilitate pentru un caz, iar eu am responsabilitate pentru copilul meu, şi că responsabilitatea mea este mai mare decât a Domniei Sale, Dra Coriu Letiţia, lacheul de serviciu m-a asigurat că Dra Copaciu este cea mai bună din ţară şi chiar din Europa. Vanitatea lor mi-a omorât copilul.

Pentru a expune minciuna pe care ne-au spus-o, conform careia pe data de 14.02.2012, in urma inciziilor suferite de Lucia la picior, nu s-a gasit tesut necrozat – desi in zilele urmatoare necroza devenise vizibila, in starea progresiva. In raportul medical a fost specificat faptul ca A FOST gasit tesut necrozat la incizie. Noua de ce nu ni s-a spus adevarul in ziua de marti??

Pentru a vă adduce la cunoştinţă cinismul acestor persoane care, după decesul copilului meu îmi comunică faptul că “managerul spitalului a aprobat costul terapiei cu imunoglobuline”. O, paşă cât de darnic eşti! Copilul meu cotiza de 5 – 6 ani la fondul de sănătate, iar un bănuţ din cotizaţia ei era şi în salariul acestor persoane (era să spun suflete, dar m-am convins că nu au).

Pentru a cere ca şi pentru secţiile de ATI să se stabilească anumite criterii de performanţă. De ce solicit acest lucru? Verificaţi “randamentul” secţiei de ATI de la SUUB, cu privire la “ieşirea pe cale naturala din sistem”. Dacă aş avea suficiente dovezi v-aş acuza de genocid Dna vanitoasă Copaciu Elena, avidă de funcţii şi doctor fără suflet.

Pentru a afla că mult trâmbiţatul caz al Ameliei Antoniu nu a fost rezolvat definitiv de Dra Ştie Tot.

Pentru a vă sfătui să nu vă adresaţi SUUB, secţia ATI. Nu ştiu unde, dar ATI-ul de la Spitalul Municipal Bucureşti este antecamera MORŢII !

Feriţi-vă de aceste persoane. Apelaţi la ele DACĂ DORIŢI SĂ MURIŢI sau dacă aveţi sponsor puternic, gen Mircea Lucescu, a cărui suferinţă a adus destule beneficii inclusiv aparţinătorilor bolnavilor din ATI – pe care i-a ajutat material cum a putut.

Raspuns la intrebarea “de ce”?

Am gasit acest articol în ziarul Jurnalul Naţional de miercuri, 25 aprilie 2012.

Răspuns la întrebarea “de ce”?

Autor: Maria Timuc

Sursa: Jurnalul Naţional

Mă pregăteam să scriu un articol oarecum optimist, dar – în clipa în care am deschis ziarul şi am citit despre tragedia lui Florin Călinescu, m-am pierdut în întrebări şi-n neînţelegere, în lipsă de răspunsuri şi-n sentimentul persistent că ”nu ştiu”. M-a cuprins tăcerea, în care părea că simt disperarea, neputinţa, un soi de condamnare la suferinţă, un soi de sentinţă nemiloasă, care pare să apară în viaţa unui om prin intermediul altui om.

Dacă acel alt om este copilul tău, de ce? Dacă acel alt om din viaţa ta a decis că viaţa nu are sens, de ce? De ce tu eşti cel ce trece prin dureri, de ce trebuie să ajungi la culmea disperării interioare, de ce trebuie să atingi hăul dezastruos al suferinţei umane, de ce viaţa pare ca un călău, uneori, de ce, de ce, de ce? Întrebările pot veni şi pot apărea în minte sau chiar din afara noastră răspunsuri, dar nimic, nimic logic, nimic raţional, nimic întreg nu se desenează deasupra sufletului şi a minţii care trăieşte disperarea. Poate doar un soi de lipsă a sensului, poate neînţelegerea însăşi, poate frustrarea şi neliniştea absolută, durerea sufletului şi abandonul total în această durere sunt răspunsuri, care nu fac decât să te întrebi mai profund răzvrătit şi îndurerat; de ce? Răspunsul ultim nu-l ştim şi nu ştim nici dacă îl vom cunoaşte vreodată. Este, poate, răspunsul pe care Dumnezeu îl ştie, iar ceea ce ne rămâne cu adevărat de făcut nouă înşine este doar să acceptăm că…nu ştim şi nu înţelegem. Pierderile grele ale vieţii şi situaţiile în care nu putem face nimic ne spun deschis că avem limite, orice altceva am avea. De-am avea toate bogăţiile lumii, de-am fi una cu îngerii şi dacă lumea întreagă ne-ar sta la picioare, n-am izbuti să îndreptăm decizia altui om. De-am fi cei mai mari vindecători ai lumii, nu avem întotdeauna puterea de a face cancerul să plece din trupul altui om. Am inventat avioane, tehnologii nenumărate, ne-am dus în Cosmos şi suntem capabili să transformăm un şoarece în libelulă prin noile descoperiri privind manipularea ADNului uman, dar nu avem idee cum să-i spunem ”nu” deciziei altui om de a-şi face rău, alegerii lui de a conduce nebuneşte pe străzi, alegerii lui de a ucide, de a ataca sau a se ataca pe sine. Atitudinile, faptele şi alegerile celorlalţi par a fi ghidate de condiţii, împrejurări şi trăiri interioare, pe care nu le putem controla, cunoaşte, înţelege sau explica. Putem încerca asta, putem găsi anumite explicaţii, dar viaţa ne arată constant şi fără ezitare că ceea ce merge într-un loc, o situaţie sau pentru un om nu are acelaşi efect asupra tuturor.

În faţa situaţiilor dureroase ale vieţii ne învinovăţim sau învinovăţim pe cineva, oscilăm între disperare, deprimare şi furie, între starea de victimă şi cea de călău, intrăm într-un soi de iad al experienţei de viaţă; poate că Iadul acela poate deveni mai suportabil şi mai mic dacă am accepta că de sub marea sutană a existenţei se iveşte un fel de lipsă de putere, un fel de lipsă de înţelegere, un fel de invitaţie la acceptare şi la abandon în mâinile lui Dumnezeu. Adevărul adevărat pare a fi cel despre care vorbesc marii înţelepţi ai lumii, după ce s-au confruntat cu întunericul absolut al propriei lor existenţe. Exclamaţia lor ultimă a fost întotdeauna aceeaşi. Acum, după toate căutările, după toată cunoaşterea acumulată, după tot ce-am trăit, ştiu, în sfârşit, răspunsul la toate întrebările ”de ce”. Răspunsul pe care-l ştiu este că, de fapt, ”nu ştiu”!