Putere

In ultimul an si cu precadere in ultimele luni mi s-a spus ca sunt o fata puternica. Asa sa fie? Chiar si cand stau in toiul noptii pe balcon, fara sa mai fii langa mine, si incep sa imi curga lacrimile pe obraji…?

Si ascult melodia aceea atat de cunoscuta. Stiu ca versurile au fost compuse cu un alt scop, insa ni se potrivesc si evoca amintiri, cand stateam pana dimineata de vorba, doar noi doua, spunandu-ne secretele. Stiu cat de mult iti placea melodia asta.

You know how the time flies
Only yesterday was the time of our lives
We were born and raised in a summer haze
Bound by the surprise of our glory days…

Recunosc, a fi puternic, in viziunea mea, inseamna si sa retraiesti momente pe care altii incearca sa le blocheze din cauza durerii. Dar sunt momente pe care NU VREAU sa le adancesc intr-un colt uitat, ci vreau sa le tin vii. Copilaria noastra. Familia noastra. Viata de zi cu zi. Am avut amandoua parte de parinti extraordinari al caror scop am fost noi. Pentru mine, au fost momentele perfecte. Cand ne faceam bagajele pentru vacanta cu o saptamana inaintea terminarii scolii. Cand aranjam bradul si tata scotea din cutii globurile noastre preferate, apoi ne lasa sa ne “certam” pe culorile in care il vom impodobi. Cand mama framanta cozonacii in bucatarie. Cand cantam “la multi ani”. Cand i-am convins sa adoptam o pisica.

Acum ei ma tin puternica. Ei imi insufla motivatia de care am nevoie cand sunt ratacita. Copilaria a trecut, sunt zile grele, unele fara zambete, altele mai bune, in amintirea celor trecute si in sperante noi. Dar imi place sa cred ca suntem o familie unita si puterea izvoraste de aici.

Fara ei as fi fost pierduta.

Maine plec intr-o cautare a timpului pierdut. Merg sa vad mormantul fratelui bunicii noastre, ranit pe front in cel de-al doilea razboi mondial, rapus de suferinta in spitalul din Lipova si inmormantat in Cimitirul Eroilor. Ea nu a ajuns niciodata acolo. Anul trecut mi-am promis ca o voi duce. Pentru ca stiu cat de mult inseamna pentru ea, la 87 de ani, sa ajunga acolo. Dupa mai bine de jumatate de veac. O inteleg.

Mi-as fi dorit sa mergem toti, sa fii si tu, sa vina si tata. Dar el are o misiune mult mai grea acum, sanatatea lui precara, o misiune pentru care lupta si din care am avut toti de invatat. El are un drum mai lung la care nu a renuntat. Asta inseamna sa fii puternic. Cum e el. Chiar si in momentele in care simti ca nu mai crezi, sa nu renunti.

Si cand nu mai credem, ne gandim la tine. Si cu tine in gand, stim ca trebuie sa mergem inainte.

Lasa un comentariu